România

Foraj în ape de mare adâncime din Marea Neagră

Grupul petrolier Petrom împreună cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EEPRL), o filială a companiei Exxon Mobil, au început forajul de explorare la sonda Domino -1, prima sondă de explorare în ape de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre, informează Petrom într-un comunicat.

Sonda Domino-1 este situată în blocul Neptun, la 170 kilometri de ţărm, în ape cu adâncimea de aproximativ 1.000 de metri şi va fi forată cu tehnologie de ultimă generaţie. Forajul va fi executat de către vasul ultramodern de clasă mondială Deepwater Champion, care a sosit recent în apele româneşti după finalizarea programului de foraj offshore din Turcia. Se estimează că operaţiunile de foraj vor dura aproximativ 90 de zile.

"Suntem încântaţi de colaborarea cu Petrom în acest proiect - o colaborare care are la bază experienţa ExxonMobil, unul dintre liderii mondiali în explorarea în ape de mare adâncime şi vasta experienţă a companiei Petrom în România. Apreciem eforturile depuse de autorităţile române pentru a sprijini progresul lucrărilor de explorare în Marea Neagră", a afirmat Ian A. Fischer, director general al EEPRL.

Forajul de explorare, în special în astfel de zone neexplorate din Marea Neagră, poate conduce sau nu la o descoperire. Dacă se va confirma o descoperire comercială, dezvoltarea ulterioară a perimetrului Neptun va avea un impact industrial, social şi economic pozitiv semnificativ asupra României, consideră reprezentanţii Petrom.

"Împreună cu partenerul nostru ExxonMobil, dezvoltăm un proiect unic pentru România. Explorarea în ape de mare adâncime implică riscuri investiţionale mari şi necesită investiţii de mai multe sute de milioane de dolari, dar un eventual succes ar schimba fundamental perspectivele sectorului energetic românesc", a declarat Johann Pleininger, membru al directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.

Perimetrul Neptun are o suprafaţă de aproximativ 9.900 kilometri pătraţi în ape cu o adâncime ce variază între 50 şi 1.700 metri. În noiembrie 2008, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi Petrom au semnat un acord prin care ExxonMobil a achiziţionat o participaţie de 50% în zona de mare adâncime a perimetrului Neptun. De la acel moment, cele două companii au lucrat îndeaproape pentru achiziţia de date seismice 3D şi pentru evaluarea potenţialului de hidrocarburi în perimetrul Neptun.

În perioada 2009-2010 Petrom şi ExxonMobil au achiziţionat date pentru peste 3.000 kilometri pătraţi din cadrul perimetrului Neptun, cu ajutorul tehnologiei seismice 3D de ultimă generaţie - în cadrul celui mai mare program seismic desfăşurat vreodată în România.

Deepwater Champion a fost construit în Coreea de Sud şi a fost proiectat special pentru un acces facil în şi din Marea Neagră. Vasul are o turlă dublă de foraj şi poate efectua simultan o varietate de operaţiuni, înregistrând o eficienţă crescută. Construit cu cocă dublă, vasul este autopropulsat şi capabil să îşi menţină poziţia în larg în condiţii de valuri de 9 metri şi la o viteză a vântului de 60 noduri (70 mile/h).

ExxonMobil, cea mai mare companie listată public de petrol şi gaze naturale din lume, utilizează tehnologii noi şi inovative în scopul satisfacerii cererii tot mai mari de energie la nivel mondial. ExxonMobil are o vastă experienţă în explorarea în ape de mare adâncime. Din 7.800 de sonde puse în funcţiune de ExxonMobil în ultimii zece ani, peste 250 de sonde au fost forate în ape a căror adâncime depăşeşte 750 de metri.

Grupul Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-Est, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Grupul şi-a consolidat poziţia pe piaţa petrolieră din Europa de Sud-Est în urma unui amplu proces de modernizare şi eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investiţii de peste 6,6 miliarde de euro în ultimii şase ani.

Grupul exploatează în România şi Kazahstan rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 832 milioane de barili echivalent petrol (în România 805 milioane barili echivalent petrol) şi are o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,5 milioane tone.

În sectorul distribuţiei de produse petroliere, Grupul Petrom este prezent pe pieţele din România, Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia, prin intermediul unei reţele de circa 800 staţii.

Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăşoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este deţinută în totalitate de Petrom. OMV, una din cele mai mari companii industriale publice din Austria, deţine 51,01% din acţiunile Petrom. În explorare şi producţie, OMV activează în două ţări de bază, România şi Austria, şi deţine un portofoliu internaţional echilibrat.

Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

 

Sursa:Agenţia Naţională de Presă AGERPRES 

 

 

Întâlnirea domnului profesor Dragoș Mihael Ciuparu, președinte al ANCS, cu diaspora științifică românească din New York

26.01.2012

La data de 24 ianuarie a.c., Consulatul General al României de la New York a organizat întâlnirea domnului profesor Dragos Mihael Ciuparu,…

Marcarea Zilei Culturii Naţionale la Consulatul General de la New York

18.01.2012

Consulatul General de la New York a organizat, în ziua de 14 ianuarie, împreună cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România – Filiala…

15 Ianuarie - Ziua Culturii Naționale

09.01.2012

Acordându-se o deosebită apreciere operei marelui poet român Mihai Eminescu, locului și rolului său în contextul patrimoniului cultural…

Activități culturale la Consulatul General al României la New York

06.01.2012

Prezentă la New York pentru sărbătorile de iarnă, marea actriță Stela Popescu, “Doamna Teatrului de revistă din România” a…