Promovare economică

Rezervele internaţionale ale BNR – 1 august 2019

La 31 iulie 2019, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 35.473 milioane euro, față de 32.569 milioane euro la 30 iunie 2019.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 3.633 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunile de euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor Publice în valoare nominală de 2.000 milioane euro), alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
  • Ieşiri de 729 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4.280 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2019 au fost de 39.753 milioane euro, faţă de 36.706 milioane euro la 30 iunie 2019.

Plăţile scadente în luna august 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 176 milioane euro.

Notă:

Seriile cronologice aferente rezervelor internaționale (disponibile începând din aprilie 2005) pot fi accesate în diferite formate (html, xls, xml și csv) în cadrul Bazei de date interactivă.

Următorul comunicat de presă va fi publicat pe 2 septembrie 2019. Calendar de diseminare: http://www.bnr.ro/Calendar-984.aspx

Arhiva comunicatelor de presă: http://www.bnr.ro/Rezervele-internationale-4149.aspx.

 

A N U N Ț I M P O R T A N T

24.01.2020

Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, în ziua de 24 ianuarie 2020 Consulatul General al României este închis. …

ANUNŢ IMPORTANT

24.12.2019

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă în perioada 25 – 29 decembrie 2019 și 31 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020 Consulatul General…

Comunicat de presă privind precizările președintelui AEP legate de utilizarea datelor cu caracter personal ale alegătorilor români din străinătate exclusiv în procesele electorale

13.09.2019

Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, revine asupra repetatelor asigurări pe care le-a oferit în legătură cu utilizarea…