Informații pentru cetățenii străini

Viza română

Viza este un document care permite deţinătorului să se prezinte la un punct de trecere a frontierei române pentru a solicita tranzitul sau şederea temporară pentru o perioadă determinată în România. Reprezentanţii poliţiei de frontieră române solicită, de regulă, fiecărui străin să dovedească îndeplinirea condiţiilor de intrare şi şedere în România. Dacă îndeplinirea acestor condiţii nu este dovedită, străinului i se poate refuza intrarea în România, chiar dacă el deţine o viză valabilă.

Viza română se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

Tipurile de vize acordate de România sunt următoarele

1. Viza de tranzit aeroportuar (simbol A) - permite intrarea în zona internaţională a aeroportului şi staţionarea până la îmbarcarea în avionul spre ţara de destinaţie.

2. Viza de tranzit (simbol B) - permite intrarea pe teritoriul României, în scopul tranzitului pentru o durată care nu poate depăşi 5 zile.

3. Viza de scurtă şedere (simbol C) - permite intrarea şi şederea pe teritoriul României pentru o perioadă care să nu depăşească 90 de zile într-un interval de 6 luni de la data intrării (sau de la data primei intrări, în cazul vizei multiple), în scopul desfăşurării uneia dintre următoarele activităţi: misiune oficială guvernamentală, turism, afaceri, vizită particulară, transport, participare la activităţi sportive, culturale, ştiinţifice sau academice. Dreptul de şedere al posesorului unei vize de scurtă şedere nu poate fi prelungit.

4. Viza de lungă şedere (simbol D) - permite intrarea şi şederea pe teritoriul României pentru o perioadă care nu depăşeşte 90 de zile, în scopul desfăşurării următoarelor activităţi: activităţi economice, activităţi profesionale, activităţi comerciale (investiţii), activităţi religioase sau umanitare, angajare în muncă, studii, reîntregirea familiei sau activităţi de cercetare ştiinţifică. Dreptul de şedere este de 90 de zile, dar poate fi prelungit prin solicitare adresată Oficiului Român pentru Imigrări. Cererile de prelungire a dreptului de şedere temporară se depun personal de către solicitanţi, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat şederea, la formaţiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări de la locul de reşedinţă. Depăşirea acestui termen atrage anularea vizei şi obligaţia de părăsire a României.

Dreptul de şedere pe teritoriul României conferit străinului prin viza de scurtă şedere nu poate fi prelungit.

Scopul călătoriei străinului care a intrat în România pe baza unei vize de scurtă şedere nu poate fi modificat pe durata prezenţei sale în România.

Viza de lungă şedere se acordă numai cu avizul Oficiului Român pentru Imigrări.

Viza de lungă şedere permite străinilor intraţi pe teritoriul României să solicite prelungirea dreptului de şedere temporară şi să obţină un permis de şedere. Această solicitare se adresează Oficiului Român pentru Imigrări.

Orice străin care doreşte să solicite o viză de intrare în România trebuie să anexeze la formularul de cerere un document de călătorie valabil şi acceptat de statul român, pe care să poată fi aplicată viza, precum şi documentele prevăzute de lege pentru dovedirea scopului călătoriei, a duratei şederii, a mijloacelor de întreţinere pe durata şederii şi a posibilităţii reîntoarcerii în ţara de origine sau continuării călătoriei în altă ţară, după terminarea şederii în România.

Citeste si:

Pentru informaţii detaliate privind viza română, consultaţi
site-ul Ministerului Afacerilor Externe:  www.eviza.ro 

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019

13.11.2019

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019 - TURUL 2 Cetățenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, indiferent de motivul…

ANUNȚ IMPORTANT

05.11.2019

Adresele celor 6 (șase) secții de votare pentru alegerea Președintelui României la scrutinul din 2019, aflate în jurisdicția Consulatului…

ANUNȚ IMPORTANT

04.11.2019

Având în vedere că în luna noiembrie, anul 2019, vor avea loc Alegerile pentru funcția de Președinte al României, vă informăm că cele…

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE

17.10.2019

ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019 - Material informativ- Stimate alegător, …